- din deprindere
- v. \din deprindere obişnuinţă .
Română-Engleză dicționar expresii. 2013.
din deprindere
Look at other dictionaries:
tic — TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic tac. – Onomatopee. Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX 98 TIC2, ticuri, s.n. Mişcare convulsivă, bruscă, spasmodică şi repetată,… … Dicționar Român
obicei — OBICÉI, obiceiuri, s.n. 1. Deprindere individuală câştigată prin repetarea frecventă a aceleiaşi acţiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obişnuinţă, învăţ. ♢ loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obişnuit, în genere. ♢ loc. vb … Dicționar Român
modă — MÓDĂ, mode, s.f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferinţă generalizată la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca. ♢ loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într un… … Dicționar Român
nărav — NĂRÁV, năravuri, s.n. 1. Obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie. ♢ expr. A (se) învăţa cu nărav = a (se) obişnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său. 2. (înv. şi pop.) Deprindere, obicei; fel de a fi, comportare. ♦… … Dicționar Român
suge — SÚGE, sug, vb. III. tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din ţâţă. ♢ expr. A suge (ceva) o dată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A şi suge de sub unghii = A fi foarte… … Dicționar Român
habitudine — HABITÚDINE, habitudini, s.f. (livr.) Obişnuinţă, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, inis, fr. habitude. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 HABITÚDINE s. v. deprindere, obicei, obiş nuinţă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa:… … Dicționar Român
apuca — APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. tranz. A prinde, a lua, a înşfăca, a înhăţa (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a şi însuşi ceva la repezeală. ♢ expr. (intranz.) (Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimereşte. Pe apucate … Dicționar Român
obişnuinţă — OBIŞNUÍNŢĂ, obişnuinţe, s.f. Faptul de a fi obişnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ♢ loc. adv. Din obişnuinţă = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuinţare. [var.: (înv.) obicinuínţă… … Dicționar Român
tabiet — TABIÉT, tabieturi, s.n. Deprindere, gust pe care cineva şi l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obişnuinţă; p. ext. manie. ♢ loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise şi fixe. ♢ expr. A şi face tabietul = a şi satisface un gust… … Dicționar Român
consuetudine — CONSUETÚDINE, consuetudini, s.f. (livr.) Obişnuinţă, obicei, deprindere. [pr.: su e ] – Din lat. consuetudo, inis. Trimis de gudovan, 19.05.2004. Sursa: DEX 98 CONSUETÚDINE s. v. cutumă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … … Dicționar Român
rutină — RUTÍNĂ1 s.f. Capacitate câştigată printr o practică îndelungată; (depr.) obişnuinţă de a acţiona sau de a gândi totdeauna în acelaşi fel. ♦ Totalitatea obişnuinţelor sau a prejudecăţilor considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a… … Dicționar Român
